Un contingent tarifar reprezintă un volum de mărfuri exprimat cantitativ sau valoric ce poate fi pus în liberă circulaÅ£ie cu un tratament tarifar favorabil, constând în reducerea sau exceptarea de taxe vamale.
Cererea de acordare reprezintă solicitarea declarantului pentru a beneficia de un contingent tarifar prin intermediul unei declaraÅ£ii vamale de punere în liberă circulaÅ£ie.
Cea mai mare parte a contingentelor tarifare unionale sunt administrate de DirecÅ£ia Generală Taxare ÅŸi Uniune Vamală (cu sediul la Bruxelles) numită DG TAXUD, în cooperare cu administraÅ£iile vamale ale statelor membre. Cu toate acestea, un anumit număr dintre acestea sunt administrate de DG AGRI prin mijlocirea unui sistem de certificate de import. Acestea nu fac obiectul administrării de către autoritatea vamală română, deci nu ne vom referi în cele ce urmează la acestea.
Principiile după care sunt administrate cele două tipuri de contingente sunt fundamental diferite:
Contingentele tarifare administrate de DG TAXUD se aplică după principiul „primul venit - primul servit” ÅŸi presupune faptul că nici un agent economic sau stat membru nu poate face o prealocare (rezervare). Acestea se alocă în ordinea cronologică a acceptării declaraÅ£iei de punere în liberă circulaÅ£ie până la epuizare.
Contingentele tarifare administrate de DG AGRI se bazează pe o prealocare către agenÅ£ii economici, în baza unei licenÅ£e de import.
Administrarea cererilor la nivel de stat membru:
La nivelul autorităţii vamale române administrarea cererilor de contingente tarifare se face de cătreCompartimentul Contingente Tarifare din cadrul D.G.V. ÅŸi de către birourile vamale.
Valabilitatea contingentelor:
Contingentele tarifare sunt valabile o anumită perioadă de timp. După expirarea acestui interval mărfurile nu mai pot beneficia de reducerea sau exonerarea taxelor vamale. Dacă în acest interval de timp volumul iniÅ£ial se epuizează, mărfurile pot fi importate numai cu plata taxelor vamale de bază.
Detaliile cu privire la contingentele tarifare (exprimate printr-un număr de ordine) pot fi vizualizate pe site-ul paginii principale a Direcţiei Generale Taxare şi Uniune Vamală a Comisiei Europene la următoarea adresa: https://ec.europa.eu/taxation_customs/dds2/taric/quota_consultation.jsp?Lang=ro
Mediu complet informatizat:
Contingentele tarifare deschise prin regulamente unionale permit importul mărfurilor cu taxe reduse sau 0%, în majoritatea cazurilor fără constituirea unei garanÈ›ii.
Direcția Generală a Vămilor a elaborat Norme tehnice privind gestionarea contingentelor - OPANAF nr. 1189/2016.
Avantajele sistemului electronic:
- permite depunerea electronică a cererii, prin intermediul declarației vamale;
- timp redus de procesare a cererii și de primire a deciziei Comisiei privind alocarea contingentelor tarifare;
- procesarea automată a modificărilor în declaraÈ›ia vamală, conform deciziei Comisiei.
Garanţia constituită:
Cazuri:
- volumul contingentului tarifar în cauză este considerat critic;
- din istoricul contingentului tarifar rezultă că balanÅ£a acestuia a fost epuizată, în anul precedent, din prima lună de la deschidere;
- cantitatea sau valoarea solicitată prin cererea de acordare depășește balanța contingentului tarifar;
- din analiza de risc ÅŸi constatările autorităţii vamale rezultă necesitatea efectuării unor verificări care pot conduce la stabilirea unui cuantum mai ridicat al taxelor la import È™i al altor taxe pentru mărfurile puse în liberă circulaÈ›ie.