17.07.2009
1700 buc. jucării, în valoare totală de 42.500 lei, susceptibile a fi contrafăcute, reţinute la Oficiul Poştal Covasna; 11.312 pachete de ţigări, două autoturisme şi 216 litri alcool etilic confiscate şi amenzi de 55.000 lei la Biroul vamal Halmeu
Inspectorii vamali din cadrul Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Braşov au descoperit în nişte colete sosite din China 1.700jucării din plastic, susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de 42.500 lei (10.000 Euro). În perioada 02.07.2009-10.07.2009, două echipe formate din inspectori ai Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Braşov - Biroul Echipe Mobile şi inspectori ai Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Mureş (din cadrul D.R.A.O.V. Braşov), împreună cu o echipă din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor, au efectuat o acţiune de control comună, având ca obiectiv atât supravegherea şi controlul operatorilor economici care deţin şi/sau comercializează produse accizabile, cât şi monitorizarea şi descurajarea comerţului ilicit cu produse accizabile comercializate în regim Duty Free, în zona de competenţă a Biroului vamal Halmeu, din cadrul D.R.A.O.V. Cluj .